Nu mai este nicio altă perioadă a anului, cu o încărcătură emoțională atât de mare, cum este cea a Crăciunului. Nu știu cine mai simte ca mine, cert este ca îmi place ce simt. Lăsând în urmă imaginea amară în care oamenii se calcă în picioare, ca nu cumva să piardă ofertele, Crăciunul este și va rămâne un amalgam de gânduri bune și o desagă de cadouri. Nu încetez să cred în Moș Crăciun și nici nu renunț să îl aștept. O listă cu dorințe care nu suportă amânare și care se repetă de la un an la altul, este ceea ce am pentru el. Sunt câțiva copii care se bucură atunci când le întinzi un ou de ciocolată, pentru surpriza din el. Copii care nu știu ce înseamnă o cină caldă în familie. Copii care fac dintr-o pâine, un motiv de bucurie. Copii care, atunci când îi întrebi ce își doresc să primească, își pleacă privirea și cer, lipsiți de speranță, ceva de mâncare. Ca ei sunt sute, milioane, poate. Sunt prea mulți, iar Moș Crăciun e numai unul. Aștept acel Crăciun în care o să îmi doresc și eu ceva, pentru mine. Până atunci, vreau zambete pe chipurile acelor suflete. Vreau ca cei care au, atât de mult încât nu cunosc măsura, să dea și celor care nu au.... poate nici speranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu