sâmbătă, 20 aprilie 2013

Rațiune vs. multe zerouri

            L-am auzit pe un taximetrist lăudându-se că își va atinge target-ul, că sigur "mai ia câte un prost din mers". Cred că, de-ar fi gândit, și-ar fi dat seama că datorită "acelor proști", mâncarea lui este alta decât painea cu parizer. Nu știam dacă să-mi fie rușine pentru el că este needucat sau pentru clienții lui care se otrăvesc din amabilitatea lui. Setea de bani face din oameni: bancnote. Pentru un taximetrist, suntem totalul de pe ecran. Pentru un șofer de maxi-taxi, suntem 1 leu în plus. Pentru o bancă, suntem multe zerouri. E ca și cum, am avea lipit pe frunte câte o bancnotă, a cărei valoare se mărește odată cu distanța parcursă. Cu cât este mai lungă cursa, cu atât respectul crește. De altfel, dacă ceri să fii dus pe o distanță scurtă, primești, pe lângă refuz, remușcarea că ai îndrăznit, să întrebi. În momentul acela, nici măcar monedă nu te poți numi. Cred că, se va ajunge până la un punct în care nu vor mai exista nume. Nu vom mai fi oameni, ci sume. Am dus noțiunea de bani într-o zonă în care nu apare și vindecarea. Și când te gândesti că scopul lor a fost acela de a ne ajuta, de a ne întreține. Am uitat complet ce înseamnă strictul necesar. Am omis să ne mai oprim. Cu cât este mai mult, cu atât este mai bine. Un singur zero nu înseamnă nimic, mai multe zero/uri schimbă radical situația. Ne vindem unii pe alții. Cumpărăm vieți omenești, vindem suflete de oameni.




luni, 1 aprilie 2013

Interviul cu mine


- Cine ești?
Un om simplu, muritor de rând. 

- Ce te împlinește?
Mi-a plăcut dintotdeauna să muncesc, cred că asta m-a făcut să mă simt împlinită. Îmi place atunci când realizez lucruri. Nu am cunoscut, de mică, ce înseamnă să primești, de fiecare dată când îți dorești ceva.

- Copilăria îți lipsește?
Copilăria? Nu știu ce înseamnă termenul ăsta. Copil am fost, dar de copilărie nu m-am împiedicat. În schimb, am văzut-o la cei din jurul meu. Părea perfectă, însă imposibilă pentru mine. Jucăria mea a fost creta. Copiii aduceau afară tot felul de minunății din plastic, eu aveam cu mine o bucată de cretă, uneori chiar și o piatră care zgâria în alb. 

- Ce desenai?
Fluturi. Și mai târziu am înțeles și de ce. 

- Ce îți doreai să fii?
Nu mai știu. Învățătoare, parcă. 

- Ai vreun regret?
Nu. Oricum nu sunt direct responsabilă de toate lucrurile care mi se întamplă în viață, deci din moment ce nu eu dețin controlul, nici regretele nu își au locul. 

- Care este cel mai frumos lucru, care ți s-a întâmplat, în ultimul timp?
Nunta.

- Cum este viața ta acum?
Pe dinafară frumoasă. Pe dinăuntru este întuneric, nu reușesc să văd mare lucru. 

- Cum poate fi frumoasă doar pe dinafară?
Zâmbesc mult, iar dacă uit să o fac, mă gândesc imediat la cel care îmi va fi alături toată viața.

- Cine?
După Dumnezeu, soțul meu.

- Ce ai vrea să schimbi la viață, dacă ai putea?
Trecutul, dar dacă l-aș schimba, nu aș mai putea ajunge unde sunt acum. Totuși, aș schimba câte ceva la el. 

- Cum ai fi vrut să fie?
Mai luminat. Cu oameni mai buni.

- Spune-mi despre oameni.
Omul este o făptură frumoasă, însă răutatea, ura și invidia îl fac să devină urât. Oamenii buni au rămas puțini. Nu am înțeles niciodată de ce se întâmplă așa.

- Tu ce fel de om ești?
Sunt un om rău și eu. Oricât mă străduiesc să nu fiu ca ceilalți, nu îmi iese de fiecare dată. Și este suficient să fii rău o singură dată, ca să te poți număra printre ei, iar eu nu am fost rea doar o dată.

- Ce înseamnă, pentru tine, a fi rău?
Înseamnă a face lucruri care îi rănesc pe cei din jur, nu neapărat fizic. Eu, de cele mai multe ori, mă gândesc, mai întâi, să-mi fie mie bine. Asta înseamnă să fii un om rău. Un om bun nu doar că nu se așează pe primul loc, ba chiar uită să se mai gândească și la el.

- Ce îți dorești acum?
Să am puterea să uit tot ce a fost urât în viață, de la oameni, până la întâmplări. Să pot să țin capul sus, fără teamă. Să păstrez în viața mea numai lucrurile cu adevărat importante și să le las pe celelalte să se ducă departe. Să prețuiesc mult mai mult viața și să nu uit de Dumnezeu.