joi, 30 ianuarie 2014

Copilul de pe banca de lemn

   Îl zărești, de câte ori traversezi parcul. Are un loc al lui, de fiecare dată când vine de la școală. Timid, pe o margine, mult prea modest în fiecare gest pe care îl face. Ține privirea în jos, oricât de multă zarvă ar fi în jurul lui. Bocancii tociți și descusuți pe alocuri trădează neputința în fața vieții, pe care copilul o poartă neîncetat pe umerii cruzi. Haina uzată la mâneci demască sărăcia care ii distruge, necontenit, ceea ce se poate numi copilărie. Mâinile îi sunt înghețate, de mult. O căciulă purtată de vreme îi acoperă chipul, iar tot ce rămâne afară sunt ochii ce nu par să fi fost senini, vreodată. Din ghiozdanul care îi calcă pe umeri, așa cum viața îi calcă pe suflet, trage cu degetele-i amorțite de frig, cartea învelită în copertă roșie. Fără să mai închidă fermoarul, așează cartea pe genunchi, ținându-și ochii, în permanență, închiși. Din ghiozdan, o realitate amară tinde să iasă la suprafață. Mă opresc în dreptul lui și fără să fac vreun zgomot, mă așez. Ochii îi sunt închiși. Tăcută, continui să-l privesc. Din colțul gurii, un zâmbet se chinuie să apară. Ceva pare să-i lumineze copilăria pentru o clipă, măcar. Cartea e goală. Câteva pagini albe cusute cu ață stau înghesuite în coperta mult prea mică pentru a le cuprinde. Nu trece mult timp și își deschide ochii înveliți în lacrimi de fericire. Ard de nerăbdare să aflu de ce este atât de specială cartea, în care nici măcar o literă stângace nu și-a găsit existența. Simțindu-mi parcă mirarea, în timp ce o așează la locul ei în ghiozdan, începe să-mi povestească. Este mai mult decât o carte, este lumea lui închipuită în paginile albe. O lume în care greutățile nu își au locul. O lume în care visele nu pleacă odată cu lumina zilei. O lume pe care nu i-o poate lua nimeni, nici măcar viața care-i luase parcă mai mult decât avea să-i ofere. Este lumea lui pe care o poartă într-o copertă, pe marginea unei bănci, așa cum l-a învățat bunicul...înainte să moară.

joi, 9 ianuarie 2014

Mama mi-a zis să fiu om bun, dar nu mi-a spus și până când.