vineri, 17 aprilie 2015

       Sunt locuri în care vreau să ajung, iar când ajung, vreau înapoi. Sunt lucruri pe care mi le doresc atât de mult, iar când le am, nu le mai vreau. Sunt oameni pe care îi vreau lângă mine, iar când îi am, îmi e totuna. Sunt momente pe care îmi doresc să le trăiesc, iar când o fac, nu înseamnă mare lucru. Nu sunt perfectă și nici nu vreau.

marți, 14 aprilie 2015

Cu Dumnezeu în poșetă

      A deschis geanta, ca să-și scoată ochelarii. Era pe la șaizeci și ceva de ani. Avea baticul tras pe frunte și nu îmi amintesc să fi avut pe ea o altă culoare, decât negru. A desfăcut fermoarul, iar apoi a deschis poșeta larg. L-am văzut pe Dumnezeu stând înăuntru. Bătrâna îl ducea pe umăr, fără să se plângă că e greu. O carte de rugăciuni cartonată, una fără copertă, o carte de rugăciuni mică, lângă o altă carte de rugăciuni mai mare. O icoana șifonată de vreme lângă alte iconițe mai mici, mai vechi sau mai recente. Nu doar viața femeii părea să fi încăput în geanta aia, ci lumea întreagă. O lume care, până la urmă, se reduce la o bătrânețe care atârnă de mila unor sfinți, ale căror icoane și iconițe vor înlocui fardurile din poșetele multora dintre noi. Am ridicat privirea și am privit-o scurt. Apoi am stat și m-am gândit. Din ce moment al vieții Dumnezeu își are locul în poșetă? Și când înlocuim fardurile cu icoane și cărți de rugăciuni?