si baietii plang cateodata

cine sunteti si ce vreti?

spargeti seminte, ascultati manele pe telefoane de doi lei, parul va este plin de gel de ultima mana, hainele arata jalnic, vocabularul ar vrea sa scape de gurile voastre, dar nu are cum. Privirile oamenilor sunt indreptate spre voi, urechile li le-ati spurcat cu vorbe de strada, daca cineva va atrage atentia il injurati. Asa se exteriorizeaza educatia. V-au plecat parintii sa munceasca in strainatate? De ce nu v-au inchis la zoo inainte? Familii destramate, destine macinate, vieti distruse, parinti nefericiti, tablou romanesc. Aveti ochi dar nu pentru a vedea realitatea, ci pentru a-i contura intens cu creion negru. Schimbati oglinda din baie, va minte. Nu poate arata copiii din voi, sufletele crude care au multe de invatat si de facut pentru un viitor colorat, decat sa sparga seminte si sa imprastie repulsie. Sunteti exact trupurile pe care le intindeti noaptea pe pat asteptand dimineata. Primul chip pe care il vedeti dimineata in oglinda, asta sunteti. Se vede pe voi ca aveti nevoie de ajutor, de afectiune, de caldura. Va este frica sa fiti voi insiva de teama de a nu fi respinsi de cei din jur. Mascati frumusetea naturala si nu faceti decat sa deveniti banali. Daca as putea, v-as intoarce pe dos, sa scot tot ce e mai bun si mai frumos din voi, sa va readuc la viata. V-ati nascut originali, de ce sa muriti simple copii?

pana la 30 de ani vreau...

sa nu-mi apara riduri, sa invat sa merg pe tocuri, sa fac karaoke, dar nu spre amuzamentul celorlalti, sa-ti fiu sotie, sa fiu si mama daca se poate, sa scriu o carte despre oameni, sa invat sa cant la pian, sa ma plimb cu avionul, sa sparg hubloul ca sa ating norii, sa-mi iau caine, sa merg desculta prin zapada, sa vizitez Parisul, sa invat sa mananc cu bete chinezesti, sa nu te mai calc pe picior atunci cand dansam, sa fiu mai rabdatoare, sa ne deschidem o fabrica de ciocolata, sa imi daruiesti o stea care sa-mi poarte numele(cu toate actele in regula), sa ne mutam la tara, sa ne trezeasca cocosul din curte si nu alarma de la ceas, sa-mi beau ceaiul pe prispa de lemn din fata casei, sa mananc mamaliga pe plita cu sare, sa transform televizorul in cel mai mare dusman al meu, sa ne luam casa la munte, sa facem focul cand se lasa frigul, sa ma tii in brate si sa adormim in fata semineului, sa stam in ploaie pana ni se lipesc hainele de corp, sa ies dimineata in curte si sa ma salute trecatorii, sa ingrijesc animalute, sa dorm si sa ma trezesc langa tine, sa implinesc 30 de ani si sa continui sa visez

fara cuvinte

cine stie...

poate povestea pe care ati inceput sa o scrieti trebuie sa se termine aici. Poate eroii din ea nu sunteti voi. Poate fericirea ta este in alta parte. Poate fericirea lui nu a fost trecuta pe lista in aceasta viata. Poate nu e el cel langa care vei imbatrani frumos. Poate undeva in lumea asta e cineva care asteapta sa te cunoasca. Poate asa a fost sa fie. Poate la un moment dat ati gresit si acum suportati consecintele. Poate v-ati amagit reciproc. Poate nu ati stiut sa dati tot ce aveti. Poate ati visat prea mult iar acum a sosit momentul sa va treziti. Poate meritai mult mai multa iubire decat a avut el sa-ti ofere. Poate a fost doar atractie sau poate n-a fost iubire. Poate de-acum iti va fi mai bine. Poate ati uitat unde ati lasat bagheta si magia s-a pierdut. Poate v-a expirat timpul. Poate ati trait tot ce a fost mai frumos de trait. Poate rabdarea v-a jucat feste. Poate nu ai stiut sa te faci inteleasa. Poate nu a invatat sa te asculte. Poate Dumnezeu are pentru voi planuri mai mari decat cele pe care vi le-ati facut voi. Cine stie...

pentru suflet

hot de inimi

cand ma lasi sa astept un semn de la tine e ca si cum mi-ai scoate inima fara anestezie. Si nu reusesc sa-mi dau seama ce ma doare mai tare, sufletul ca tu imi faci rau sau trupul ca nu mai are inima. Iar tu stai langa masa de operatie si privesti cum ma sting si zambesti. Privesti cum ma sting fara ca macar sa faci ceva pentru a ma salva. Atunci iti trec prin minte toate clipele petrecute impreuna, sute de imagini pe minut iti invadeaza privirea. Aerul din incapare devine din ce in mai greu de respirat iar gandul ca ma vei pierde incepe sa te chinuie. Cu toate astea tii inima in mana dreapta si simti cum inca mai bate soptindu-ti parca sa o pui la loc. Deodata lacrimile se transforma in bucati de gheata, te apropii sa le stergi dar cand le atingi te ranesc. Ma iei de mana iar degetele ingheata unul cate unul. Imi mangai parul si simti cum devine din ce in mai aspru si-atunci te departezi si continui sa privesti. Din toate colturile se aude vocea mea, iti acoperi urechile dar este inutil, vocile te invaluie si simti ca te sufoci. Cazi in genunchi, incepi sa plangi, strigi din rasputeri dupa ajutor ..degeaba. Nimeni nu te poate auzi, suntem doar noi doi si o inima care bate din ce in ce mai incet. Apoi te ridici si te hotarasti sa-mi inapoiezi ce este al meu. Asezi inima la locul ei si te uiti la monitor cerandu-i parca sa ma readuca la viata. Si simti cum sunetul pe care il scoate te ucide incet incet, plangi cat te tin puterile, ma iei in brate, ma implori sa ma trezesc. Ai face orice pentru ca inima sa bata din nou, sa te iau de mana si sa-ti spun ca nu a fost decat un vis urat... dar nu este asa.