vineri, 21 iulie 2017

   Mama mi-a spus să fiu om bun, dar nu mi-a spus și până când.

marți, 4 iulie 2017

Stare de seară

    Ești în trend dacă ai cât mai mulți urmăritori pe rețelele de socializare. Te-ai gândit vreo clipă, ce oferi, în schimb? Știi să fii un model de urmat? Poți să îți asumi o generație de tineri care atunci când închid aplicația sunt mai bogați cu o poveste spusă prin cuvinte sau prin imagini? Ai puterea să faci o lume mai bună? Răsfoiam Instagram-ul zilele trecute și îmi doream să găsesc pe cineva, pe care să-l/o urmăresc cu interes. Posibil să nu fi căutat suficient sau poate oamenii pe care îmi doresc să îi găsesc nu există în lumea virtuală. Poate ei sunt reali și atât. Am dat peste tot felul de personaje urmărite de mii de alte personaje: sâni la vedere, funduri pe afară, peruci, operații estetice exagerate, dinți trecuți prin aracet, ochi din plastic, tatuaje seci. Toate seamănă între ele, atunci când se aliniază la poza de la terasă. Mă gândeam la puterea Photoshop care, nu demult, le ajuta să se tuneze. Acum sunt atât de tunate, încât nu mai trec fotografiile prin aplicație. Sec. Gol. Plastic. Degeaba.

joi, 22 iunie 2017

În așteptare

   Sunt la a doua mașină cu rufe de spălat, afară e insuportabil de cald, iar sub rochie văd două piciorușe mișcându-se într-un ritm nedefinit. AMR 14 zile. Camera e gata. De când este gata, stau și mă holbez la lucruri. Sper să-ți placă ce-a ieșit. Am zis că nu voi avea emoții, dar cu cât se apropie momentul, cu atât încep să mă panichez mai tare. Ce face tati? Este plin de emoții și el, chiar dacă încearcă să le ascundă. Ți-a luat prima pereche de Jordan și deja îți pregătește ținutele. Sper să ai răbdare cu noi. Nu suntem antrenați. În cv-ul nostru apare că am crescut un câine. O să-l cunoști. Puțin cam alintat, dar simpatic. Să nu mănânci biscuiți în preajma lui. O să-i facă să dispară, în doar o secundă. Bunicii te așteaptă și ei. Bunicul vrea să mergeți la pescuit, iar bunica învață tainele masajului. Mă duc să întind rufele..

miercuri, 10 mai 2017

      Mai e mult până vii de la serviciu. Nu-mi place deloc când rămân singură, pe salteaua asta de doi.   Hai acasă..
      Nu am mai scris, de o bună bucată de vreme. Așteptarea celui mic îmi umple tot timpul. Mă încarc cu răbdare și ma alimentez cu iubire, ca să i le ofer în egală măsură. Număr zilele până la momentul în care ne vom cunoaște și îi mulțumesc Celui de Sus pentru că m-a ales, dintre atâtea femei, gata oricând să devină mame. Nu-mi place să folosesc cuvinte mari. M-am considerat dintodeauna un om mic iar ceea ce urmează nu se compară cu nicio altă realizare de până acum. Am tot auzit femei spunând că li s-a schimbat viața, prioritățile, și ele. Pot doar să confirm ce s-a schimbat până acum, exceptând corpul: starea, energia, trăirile, privirea, zâmbetul, atracția pentru cei mici. Și ce dacă sunt kilograme în plus? Săli de fitness sunt destule în oraș. Și ce dacă obosesc după ce am urcat doar zece trepte? Mă odihnesc și o iau de la capăt. Și ce dacă nu mă mai simt atrăgătoare? Nu am avut niciodată asta ca scop. Nu astea sunt lucrurile care mă îngrijorează, ci viitorul celui mic. Să pot să-i dau o educație bună, să îl ajut să descopere viața cu tot ce are ea mai simplu și mai frumos, să cunoască oameni de calitate și să devină unul. 

joi, 9 februarie 2017

Trombofilia în sarcină

    După ce am aflat că am trombofilie, m-am tot întrebat cu ce am greșit. La început, e greu să te împaci cu ideea, mai ales dacă te-au ocolit injecțiile, încă din copilărie. După puțin timp, ești un fel de asistent medical, fără diplomă, iar injecția de zi cu zi devine un stil de viață. Doctorul a spus că femeile plâng, când află că au trombofilie. El se bucură, pentru că există tratament. Toate ne dorim o sarcină ușoară, cum sunt cele de prin reviste sau de pe la interviurile cu diverse posesoare de copii, unde nimeni nu pomenește de injecții în burtă, pe toată durata sarcinii. Dați-mi mie un microfon, că vă spun eu ce implică. O sarcină fără probleme poate avea orice femeie, una cu trombofilie, doar o femeie puternică poate duce. Și nu este despre durere, și nici despre sutele de injecții din timpul sarcinii, ci de psihic. Să știi că în orice secundă totul se poate termina, la fel de repede cum a început. Și trăiești cu teamă în fiecare minut în care întârzii să-ți faci injecția. Și te macină tot felul de gânduri: dacă ai făcut-o corect, dacă serul afectează copilul, chiar dacă doctorul ți-a spus că nu, dacă cele 4 mg sunt suficiente, chiar dacă medicul ți-a spus că da, dacă nu cumva le faci prea rar... Și ai lacrimi în ochi, de fiecare dată când vezi minunea de pe ecran, în cabinetul doctorului. Ai sta acolo zile și nopți, doar ca să știi că e bine. Și numeri și orele până la următoarea vizită, și nu uiți să iei și lacrimile cu tine. Cam așa e sarcina cu trombofilie. Visez la ziua în care cel mic îmi va da injecția din sertar, ca să aducem pe lume și o surioară.. cu același număr de ace și cu aceleași emoții, în cabinetul doctorului. Și tot așa, până la al treilea.