joi, 30 mai 2013

Dragă generație mută,

              Mă adresez ție, adunătură de minți încuiate, al căror destin stă neclintit într-un șir de aplicații gratuite. Lăsați telefoanele, mai treceți și pe la teatru! La cafeneaua de peste drum, pe trepte, trei cupluri așteaptă să se elibereze locuri la nefumători. La trei din patru mese, oamenii butonează. Dacă nu ar fi muzică pe fundal, liniștea ar muri, sufocată de propria ei tăcere. Puneți asta într-o piesă de teatru! Ocupați locurile și scoateți-vă din reflex conectarea la rețeaua wireless. Așezați pe scenă o masă și patru scaune. Pe fiecare scaun puneți un telefon, cu internetul activ. Invitați un grup de tineri, fumători, de la cafeneaua de vis-a-vis. Lăsați-i pe ei să-și aleagă locurile. Nu mai ocupă nimeni scaunul de la geam, ca odinioară. Aduceți ceva de băut, iar după al treilea rând de cafele, luați telefoanele. La început, vor fi nervoși, puțin agitați. Vor începe să dea din mâini, să gesticuleze mânia. Când vor simți gustul amar al realității, nu vor găsi decât patru pereți goi, mult fum și întuneric. Geamurile stau închise cu lacăte. De o bucată de vreme, nu a mai vrut nimeni să vadă soarele. Se străduiesc să-și vorbească, însă nu reușesc. Buzele le sunt lipite, din ziua în care lacătul a închis, răzbunător, întunericul. Gândul că sunt muți îi cutremură. Știu că, odată, nu demult, puteau să vorbească, stăteau la povești, se nășteau relații, se clădeau prietenii. Lipsa de comunicare își va face, subtil, prezența. Telefoanele au trimis departe graiul, butoanele au ucis, rând pe rând, cuvintele. Ridicați cortina! Piesa a luat sfârșit. Tocmai s-au descuiat mințile a patru oameni. Următorii patru sunt așteptați la masă. Nu vrea nimeni să stea la geam?

miercuri, 29 mai 2013

Bogații...cu educația săracă

           Nu înțeleg cum, un om îmbrăcat în costum de mii de euro poate să vorbească despre sărăcia din jur. Atitudinea aia de om milostiv, gata să lase totul, pentru a ajuta, mă scoate din minți. Totul pentru ecran, pentru poporul care insistă să se lase mințit de masculii "la patru ace". Nu le suport nici pe cucoanele care insistă să vorbească despre cât de mult iubesc ele animalele, iar în dulapul ticsit, au cel puțin o haină, o vestă și cinci căciuli, toate din blană naturală. Nu pot să văd cum cineva la supermarket scoate portofelul care geme de bani, iar în spatele lui, o mamă ține strâns în mână banii pentru o pungă cu zahăr și o sticlă cu ulei. Nu pot să las neobservată, nici atitudinea bogătanilor din trafic care transformă șoselele în străzi private, fără legi și fără reguli. Dacă nu ar mai exista diferențele astea între oameni; dacă nu ne-am mai uita lung, atunci când cineva vine să ceară; dacă cei care cer ar fi într-adevăr loviți de necaz; dacă necazurile astea ar lovi în cei care merită, doar așa, să-i scuture puțin ... Dacă s-ar întâmpla toate astea, acel om care vine să vorbească despre sărăcie ar lăsa acasă costumul, din respect pentru cei care nu au mai mult de o bluză în șifonier. Cucoanele alea s-ar privi în oglindă, înainte de a ține pledoaria despre animăluțe. Individul de la supermarket ar umple un coș cu produse și pentru mama din spatele lui. Barosanii din trafic ar înțelege că nu mașina te face om, educația primită.

duminică, 19 mai 2013

Temă...pentru inimă


Am citit undeva asta și nu m-am putut abține, să nu o lipesc aici:

"Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare:

- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da, dle, spune studentul.
- Deci crezi in Dumnezeu?
 - Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra, ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

[...]

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pentru a identifica si observa lumea din jurul tau.
- L-ai vazut vreodata pe Iisus?
- Nu, dle. Nu l-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

- Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite?
-Poti explica in ce fel?

- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta? 

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
 

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
 

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
 

La asta, studentul a replicat:
- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat."

Studentul era Albert Einstein.

vineri, 10 mai 2013

Astăzi, te-am iubit mai puțin cu o oră

           Mâine, timpul meu va fi altfel. Își va da jos aripile și atunci îl voi învăța să pășească. Te voi lua de mână și vom sta departe de tot ceea ce îl măsoară. Vom ține ochii închiși, chiar și la semafor. Ne vom uita la cei din jur, ca și cum ar fi setați pe repede. Noi vom păși lent, printre oamenii care au uitat cum să meargă. Îi vom privi cum aleargă, disperați să ajungă în locuri care oricum nu se mișcă din loc. Ei vor vrea neapărat să ajungă acolo, primii. Ne vom opri din a mai face lucruri și vom rămâne nemișcați. Atunci va fi haos. Timpul va sta, însă oamenii vor continua să alerge. În toate direcțiile vor fi pași, din toate părțile vor sări gânduri. Oamenii și gândurile poartă aceeași haină. Gândurile și oamenii pășesc pe aceleași urme. Oamenii se gândesc la cum ar putea sa facă cât mai multe lucruri, gândurile îi îndeamnă pe oameni...același lucru. Nimeni nu mai știe să stea. Cu toții am uitat banalul. A devenit imposibil, să iți faci un plan de azi, pe mâine, pentru că mâine este deja azi, iar azi, timpul a trecut enervant de repede. Am fost prea ocupați să îl vedem. Am fost prea concentrați în a face lucruri. Creierul nu este un bun dirijor. Dacă ar putea sa tacă, măcar o dată pe oră. Să aibă și el pauza lui, legal, la un program de opt ore. Astăzi, te-am iubit mai puțin cu o oră, promit să recuperez mâine.