Mâine, timpul meu va fi altfel. Își va da jos aripile și atunci îl voi învăța să pășească. Te voi lua de mână și vom sta departe de tot ceea ce îl măsoară. Vom ține ochii închiși, chiar și la semafor. Ne vom uita la cei din jur, ca și cum ar fi setați pe repede. Noi vom păși lent, printre oamenii care au uitat cum să meargă. Îi vom privi cum aleargă, disperați să ajungă în locuri care oricum nu se mișcă din loc. Ei vor vrea neapărat să ajungă acolo, primii. Ne vom opri din a mai face lucruri și vom rămâne nemișcați. Atunci va fi haos. Timpul va sta, însă oamenii vor continua să alerge. În toate direcțiile vor fi pași, din toate părțile vor sări gânduri. Oamenii și gândurile poartă aceeași haină. Gândurile și oamenii pășesc pe aceleași urme. Oamenii se gândesc la cum ar putea sa facă cât mai multe lucruri, gândurile îi îndeamnă pe oameni...același lucru. Nimeni nu mai știe să stea. Cu toții am uitat banalul. A devenit imposibil, să iți faci un plan de azi, pe mâine, pentru că mâine este deja azi, iar azi, timpul a trecut enervant de repede. Am fost prea ocupați să îl vedem. Am fost prea concentrați în a face lucruri. Creierul nu este un bun dirijor. Dacă ar putea sa tacă, măcar o dată pe oră. Să aibă și el pauza lui, legal, la un program de opt ore. Astăzi, te-am iubit mai puțin cu o oră, promit să recuperez mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu