joi, 15 decembrie 2016


Șase ani, de-atunci

   Eram la masă, la Mc Donalds, și mâncai cartofii prăjiți, cu pumnul. Era prima noastră întâlnire.  Ți-ai fixat ghetele pe un capac de canalizare și nu te-ai mișcat din loc, până nu m-ai văzut venind. Aveam o rochiță scurtă, cizmele lungi peste genunchi și poșetă, de firmă, pe mâna stânga, ca să te impresionez. Te însoțeam la medic, ca să îți scoți o aluniță, apoi, până la sfârșitul zilei, ți-am înlocuit bandajul. La plecare, de cealaltă parte a drumului, refuzai să te urci în mașină, de teamă că nu o să mă mai vezi niciodată. La a doua întâlnire, am dormit împreună. Dormit. Mi se formase un chist și mă aștepta un tratament lung și costisitor. Nu ai plecat. Ai rămas lângă mine și te-ai asigurat că urmez tratamentul. Zilele au trecut, nopțile și ele. Doi ani mai târziu, într-una dintre grădinițele din Paris, emoționat, mi-ai cerut să-ți fiu soție. Ne-am mutat împreună și pentru că era prea devreme pentru un bebe, l-am ales pe Ray să ne țină de urât, și de cald. Curând, mărim familia cu încă un membru. Șase ani, de-atunci...