miercuri, 5 noiembrie 2014

Călugărul: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?”
Tânărul: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”.
Călugărul: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

vineri, 24 octombrie 2014

Mulțumesc, Doamne, și pentru ziua asta

       Și pentru cea de ieri, iar în avans, și pentru cea de mâine.

luni, 13 octombrie 2014

     Nu toate diminețile sunt la fel. Ceaiul are gust diferit de fiecare dată și parcă nici mierea nu este la fel de dulce întotdeauna. Soarele răsare mai devreme, când vrea să aibă o zi mai lungă, iar ceasul nu-și mai oprește alarma, când știe că trebuie să pleci la muncă. În dimineața asta parcă și dușul a fost mai rece și nu știu dacă mi s-a părut, dar cred că ne-am iubit cu o oră mai puțin decât dimineața trecută.
    Nu toți oamenii sunt oameni, pentru că nu au învățat nici din greșelile de ieri și nu vor ști nici mâine, pentru că nici astăzi nu vor învăța nimic.
   Nu toate femeile știu să fie femei, cum nu toți bărbații merită să se numească așa.
   Nu toate serile sunt la fel, cum nici asta nu seamănă cu seara de dinaintea ei.

miercuri, 1 octombrie 2014

luni, 29 septembrie 2014

Temă pentru acasă

   "Până acum nu prea am avut dureri, dar acum am. Mâinile le mișc greu, piciorul drept mă usucă de durere, de văzut, nu văd, văd cu un ochi, dar foarte puțin. Da' îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă"
...a încheiat o bătrână bolnavă de lepră.
   

      Când văd cât sunt de gălăgioase femeile în jurul meu, mă gândesc la soția mea cât de discretă este. Cum își acoperă urechile, atunci când aude cuvinte urâte, rostite de cei de lângă ea. Iar când femeile se zbat să iasă în evidență, ea ar da orice să treacă neobservată. Dacă i-aș da un sac banal, ar fi tare bucuroasă să se închidă în el, să scape de privirile celor din jur. Iar când bărbații-și fixează privirea, rămân deoparte, să văd cum trece, printre atâtea minți murdare, sufletul ei curat... și mersul de balerină.

miercuri, 17 septembrie 2014


       Noi, cei care știm ce este lumina, tragem în fiecare dimineață draperiile.
       Cei care nu o cunosc au draperiile strânse de-o viață, în așteptarea ei.

luni, 25 august 2014

Viitorul, în creion

     Nu îmi doresc o viață perfectă. Tu, copiii, stiloul și cerneala-mi veți fi de ajuns. Șemineul va arde-ncontinuu, în timp ce stropii vor ține ritmul pe fereastra uitată deschisă. Lumina-mi va fi alături, atunci când penița va scrie povești...despre oameni... Pianul va stinge tăcerea, pe note de râsete, din odaia de sus. Tu, din colțul odăii, vei sta să privești. Este tabloul nostru, tablou al vieții în doi, trei, patru... Femeia care stă pe covor și scrie despre ce o inspiră, lumina caldă care îmbracă, în galben, momentul, pianul blând care refuză să tacă. Despre iubire...aș vrea să fie numele cărții. Fericire...aș vrea să fie numele străzii.



         Trec zorii fără noi, când iubim puțin

         Trupuri pline cu oameni goi

         Ceva se-ntâmplă cu noi

duminică, 24 august 2014

     Semaforul trecuse la roșu, dar nimeni nu îndrăznea să pornească de pe loc. Era ca și cum lumea s-ar fi oprit timp de câteva secunde, fără să fi anunțat cineva. Bătrânul care oprise timpul își târâia piciorul, lăsând parcă în urma lui o lecție de viață, o lecție pe care nu o găsești nici în cărți, nici în povești de tot felul. L-am privit și mi-am imaginat, cum ar fi un astfel de moment, măcar o dată pe zi, care să-ți spună în imagini ce e viața și cât de ce mici suntem noi, în fața ei. Bătrânul părea să fi răzbit.

marți, 29 iulie 2014

       O să port cu mine o ușă imaginară, ca să invit afară orice om rău îmi intersectează viața. Și-atunci voi fi înconjurată doar de oameni buni.

vineri, 18 iulie 2014

          Am auzit pe cineva spunând, că nu crede în Dumnezeu, pentru că nu L-a văzut niciodată. Dar în câte lucruri credem, în fiecare zi, fără ca măcar să le vedem? De la nicio masă nu ne lipsește pâinea. O mâncăm pur și simplu. Nu știm cine a făcut-o și ce a pus în ea. Mâncăm și nu punem întrebări. Bem apă, fără să știm dacă este pură sau nu. O bem, pentru că ne este sete. Fără întrebări. Dar când știm că cineva poate fi mai presus de orice lucru, devenim curioși...invidioși chiar, pentru simplul fapt că este acolo. Nici eu nu L-am văzut și nici nu vreau. E suficient să mă vadă El pe mine. Și nici nu L-am căutat, pentru că m-a găsit El, înainte ca eu să încep să umblu.

marți, 1 iulie 2014

       Am un borcan imaginar în care intru. Aș trage ușa după mine, dar cum nu are, o să-i închid capacul.

miercuri, 18 iunie 2014

           Am șlefuit viața, acolo unde mi se părea aspră. Am aprins lumini, acolo unde întunericul se-mbrăcase-n negru. 
          Ni se pare atât de greu să fim buni și suntem răi cu atâta ușurință. Aruncăm cu pietre în cei din jur, din primul rând. Nici nu ne mai obosim să aruncăm de undeva din spate. Judecăm, judecăm, judecăm. Reacționăm fără să cântărim lucrurile. Ne pare rău mai târziu...sau nu. Continuăm să facem rău. Refuzăm să facem bine. Rănim. Rănim. Rănim. Oamenii nu sunt din plastic, din păcate. Ne considerăm mai buni decât toți ceilalți. Suntem mai răi decât animalele sălbatice. Suntem bucăți de stâncă și ne vom zdrobi într-o zi. Vom fi una cu nisipul, călcați în picioare...de cei pe care i-am lovit cu pietre.

vineri, 13 iunie 2014

sâmbătă, 31 mai 2014

Dacă fericirea este de diferite mărimi, vreau să port cea mai mare măsură.

vineri, 30 mai 2014

Bătrânul din parc

        Plec de la muncă, pentru o pauză de liniște, la biserica din parc. Pe drumul înapoi, un bătrân cere milostenie, fără să scoată un sunet. Îl observ și reacționez. Știind că nu prea am bani în portofel, mă scuz în fața lui și îi întind umila bancnotă. El zâmbește, uimit de atitudinea mea și se arată mulțumit. La câteva zile după, iau drumul spre aceeași biserică. Opresc mașina în dreptul lui și, bucuroasă că de data asta îi pot oferi mai mult, cobor să îi întind banii. Fără să stea pe gânduri, îmi sărută mâna, apoi o strânge în semn de mulțumire. Pentru o clipă, i-am simțit toate necazurile care au venit odată cu timpul, pentru că fiecare rid de pe fața bătrânului avea povestea lui. Am urcat în mașină și am lăsat lacrimile să curgă. Puține momente în viață au o încărcătură emoțională atât de puternică, ca acesta.

miercuri, 14 mai 2014

vineri, 9 mai 2014

           Dumnezeu a vrut să-ți vorbească, dar tu ai închis uşa. Când tu vei vrea să-I vorbești, El te va aștepta la poartă.

luni, 5 mai 2014

Biletul

  •        El întârzie la serviciu, iar ea doarme atât de frumos. Stinge veioza grăbit, nu cumva să o trezească lumina. Prin întunericul rămas în cameră,  îl vede ieșind, cu un ochi pe jumătate deschis. Se mută pe jumătatea lui de canapea și prinde cu două degete hârtia pe care i-o lăsase pe cearșaf... Nu cred că ți-am mai spus, dar zâmbești în somn. Pesemne că visul pe care îl ai este unul dintre cele care te fac fericită. Sper că nu fac prea mult zgomot, dar vreau să termin biletul ăsta. Ești frumoasă. Ba nu, ba nu! Ești perfectă. Îmi pare rău că nu o să văd cum te trezeşti, șifonată și timidă, atât de preocupată să te ascunzi de privirea mea. Tu nu știi, dar dimineața chipul tău senin mă obligă să mai stau, o secundă măcar. Și te văd cum te foiești, ca un copil care nu își găsește locul. Apoi te cuibărești sub brațul meu și rămâi acolo o bucată bună din noapte. Ce păcat că doar așa putem sta mai mult timp împreună, pentru că ziua, de-abia reușim să ne vedem. Sună-mă, când te trezești. Îmi place vocea ta somnoroasă...Am fugit la serviciu. Au anunțat ploaie azi, să nu-ți uiți umbrela..și zâmbetul de sub ea. Mai e mult până diseară și deja mi-e dor de tine...

vineri, 2 mai 2014

Șosele-junglă

           Intra pe banda mea. Ca s-o fac atentă, claxonez. Nimic. Discuția la telefon era mai importantă decât atenția în trafic. Claxonez iar. Banda mea era acum și a ei. Mă depășește și mă înjură. Aș fi oprit pe dreapta minute bune, doar ca să înțeleg DE CE.
        Când te-apucă setea, un pahar cu apă te salvează. Dar când te-apucă dorul...

luni, 28 aprilie 2014

          Am vrut carieră și apoi familie. Dumnezeu le-a așezat exact invers.

vineri, 21 martie 2014

         Fericirea nu se cântărește la aprozar, nu se vinde la bax și nici la suta de grame. Fericirea nu se măsoară în ore și nici termen de valabilitate nu are. Fericirea nu vine în plicul din poștă și nici la tombolă nu se câștigă.

joi, 20 martie 2014

Dincoace de ușa camerei

           Mă vedeam departe de orașul în care am crescut. Îmi plăcea să cred că schimbarea vine odată cu locul...și cu oamenii. Iată-mă aici. Înconjurată de realizări mici, dar esențiale. Am spus că undeva la vârsta pe care o am, un copil va stârni un nou început. În carieră, făceam ceva total diferit de ceea ce muncesc acum. În trecut, aveam mașina cumpărată cu bani munciți...de mine. În prezent, lucrurile stau așa cum le creionasem. Ce nu era pe listă... Un soț pe care îl vedeam doar la cinema și un suflet cald înghesuit sub blană de cățel. Cu asta m-am ales. Dintr-o suită de dorințe și planuri, indiferent de ordine, sunt condamnată să iubesc. Iar ei sunt gata să mă iubească. Un lucru e cert: Dumnezeu are pentru mine planuri mai mari decât cele pe care mi le făcusem eu.

joi, 20 februarie 2014

E mai simplu să fii tu

...decât să porți povara unei măști pe care o pui doar o dată. Uităm cine suntem, doar pentru că cel de lângă noi este diferit și îi stă bine așa. Prea puțini au rămas cei ce nu se tem de ei, de cum se nasc, de traiul ce-i pândesc, de viața pe care o au. Restul sunt doar copii. Imitații. Ăsta e momentul în care devin penibili. Un penibilism născut din dorința de a ieși în evidență. Îți pui o haină care nu spune nimic despre tine, pentru că nu are ce. Cea care ți se potrivește, de fapt, stă uitată pe colțul cuierului, din ziua în care ai renunțat la tine, din ziua în care te-ai îmbrăcat în cel de lângă tine.

miercuri, 19 februarie 2014

Fardul îți va lumina întotdeauna chipul, nu și inima.

joi, 30 ianuarie 2014

Copilul de pe banca de lemn

   Îl zărești, de câte ori traversezi parcul. Are un loc al lui, de fiecare dată când vine de la școală. Timid, pe o margine, mult prea modest în fiecare gest pe care îl face. Ține privirea în jos, oricât de multă zarvă ar fi în jurul lui. Bocancii tociți și descusuți pe alocuri trădează neputința în fața vieții, pe care copilul o poartă neîncetat pe umerii cruzi. Haina uzată la mâneci demască sărăcia care ii distruge, necontenit, ceea ce se poate numi copilărie. Mâinile îi sunt înghețate, de mult. O căciulă purtată de vreme îi acoperă chipul, iar tot ce rămâne afară sunt ochii ce nu par să fi fost senini, vreodată. Din ghiozdanul care îi calcă pe umeri, așa cum viața îi calcă pe suflet, trage cu degetele-i amorțite de frig, cartea învelită în copertă roșie. Fără să mai închidă fermoarul, așează cartea pe genunchi, ținându-și ochii, în permanență, închiși. Din ghiozdan, o realitate amară tinde să iasă la suprafață. Mă opresc în dreptul lui și fără să fac vreun zgomot, mă așez. Ochii îi sunt închiși. Tăcută, continui să-l privesc. Din colțul gurii, un zâmbet se chinuie să apară. Ceva pare să-i lumineze copilăria pentru o clipă, măcar. Cartea e goală. Câteva pagini albe cusute cu ață stau înghesuite în coperta mult prea mică pentru a le cuprinde. Nu trece mult timp și își deschide ochii înveliți în lacrimi de fericire. Ard de nerăbdare să aflu de ce este atât de specială cartea, în care nici măcar o literă stângace nu și-a găsit existența. Simțindu-mi parcă mirarea, în timp ce o așează la locul ei în ghiozdan, începe să-mi povestească. Este mai mult decât o carte, este lumea lui închipuită în paginile albe. O lume în care greutățile nu își au locul. O lume în care visele nu pleacă odată cu lumina zilei. O lume pe care nu i-o poate lua nimeni, nici măcar viața care-i luase parcă mai mult decât avea să-i ofere. Este lumea lui pe care o poartă într-o copertă, pe marginea unei bănci, așa cum l-a învățat bunicul...înainte să moară.

joi, 9 ianuarie 2014

Mama mi-a zis să fiu om bun, dar nu mi-a spus și până când.