Temă pentru acasă

   "Până acum nu prea am avut dureri, dar acum am. Mâinile le mișc greu, piciorul drept mă usucă de durere, de văzut, nu văd, văd cu un ochi, dar foarte puțin. Da' îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă"
...a încheiat o bătrână bolnavă de lepră.

   

      Când văd cât sunt de gălăgioase femeile în jurul meu, mă gândesc la soția mea cât de discretă este. Cum își acoperă urechile, atunci când aude cuvinte urâte, rostite de cei de lângă ea. Iar când femeile se zbat să iasă în evidență, ea ar da orice să treacă neobservată. Dacă i-aș da un sac banal, ar fi tare bucuroasă să se închidă în el, să scape de privirile celor din jur. Iar când bărbații-și fixează privirea, rămân deoparte, să văd cum trece, printre atâtea minți murdare, sufletul ei curat... și mersul de balerină.

       Noi, cei care știm ce este lumina, tragem în fiecare dimineață draperiile.
       Cei care nu o cunosc au draperiile strânse de-o viață, în așteptarea ei.

Viitorul, în creion

     Nu îmi doresc o viață perfectă. Tu, copiii, stiloul și cerneala-mi veți fi de ajuns. Șemineul va arde-ncontinuu, în timp ce stropii vor ține ritmul pe fereastra uitată deschisă. Lumina-mi va fi alături, atunci când penița va scrie povești...despre oameni... Pianul va stinge tăcerea, pe note de râsete, din odaia de sus. Tu, din colțul odăii, vei sta să privești. Este tabloul nostru, tablou al vieții în doi, trei, patru... Femeia care stă pe covor și scrie despre ce o inspiră, lumina caldă care îmbracă, în galben, momentul, pianul blând care refuză să tacă. Despre iubire...aș vrea să fie numele cărții. Fericire...aș vrea să fie numele străzii.

         Trec zorii fără noi, când iubim puțin

         Trupuri pline cu oameni goi

         Ceva se-ntâmplă cu noi

     Semaforul trecuse la roșu, dar nimeni nu îndrăznea să pornească de pe loc. Era ca și cum lumea s-ar fi oprit timp de câteva secunde, fără să fi anunțat cineva. Bătrânul care oprise timpul își târâia piciorul, lăsând parcă în urma lui o lecție de viață, o lecție pe care nu o găsești nici în cărți, nici în povești de tot felul. L-am privit și mi-am imaginat, cum ar fi un astfel de moment, măcar o dată pe zi, care să-ți spună în imagini ce e viața și cât de ce mici suntem noi, în fața ei. Bătrânul părea să fi răzbit.