marți, 29 noiembrie 2016

Octombrie era despre noi

...doi, anul trecut. Despre noi trei, anul acesta. Mi-am dorit familie, și apoi carieră. Dumnezeu le-a așezat invers. Ceva lipsea, până de curând, când am plâns, de teamă să nu-mi ia cineva plânsul de fericire. Acum aștept, un el sau o ea. Nouă luni în care va trebui să învăț să fiu mamă, nouă luni în care sper să se inventeze manualul unui tată. Să ne ierți, dacă nu vom fi perfecți. Să nu te superi, dacă laptele din biberon va avea gust ciudat sau dacă supa va avea prea mult morcov. Să nu ne cerți, dacă vom fi stângaci și să nu plângi, dacă nu vom face lucrurile corect. Suntem începători. Așa cum tu vei fi la început de drum, așa vom fi și noi, doar că de dimensiuni mai mari.

Niciun comentariu: