marți, 29 noiembrie 2016

Crăciunul

    Porțiunea mea preferată din an. De astăzi am pus colindele pe fundal. Bebe cere portocale. Mai lipsește zăpada și omul ei rotund. Să fim mai buni, mă gândesc. Să fim mai răbdători, îmi doresc. Și să iubim mai mult. Să iubim de tot timpul. Să dăruim, fără să cerem. Să iertăm. Să iertăm sincer. Să fim mai blânzi, din ochi, din inimă și din mâini. Decât să lovim, mai bine să mângâiem. Să spunem o vorbă bună. Să îngropăm adânc tot ce-i rău și să lăsăm bunătatea să iasă la lumină. Soarele mai vine de-abia la primăvară. Să zâmbim oricum, fie că plouă sau e urât afară. Să fim oameni, până la ultima stație. Și când ne dăm jos, să nu uităm să întindem o mână unui copil, unui bătrân, unui om bolnav.

Niciun comentariu: