Dacă nu faci ce-ți place, măcar să iți placă ce faci.

Oameni mici, suflete mari

     Vreau să fiu mamă. Nu știu ce înseamnă să fii pregătită, dar sunt gata să învăț. Vreau să fiu mamă de fată sau de băiat, mi-e totuna. Vreau să cresc doi copii, și mai mult. Vreau să mă împiedic de jucării prin casă, fără să-mi pese că nu au avut chef să le strângă. Vreau să-mi învinețesc genunchii de la căzături, dacă asta îi va face să râdă fără oprire. Sunt gata să dau jos orice urmă de om mare, dacă asta îi va face fericiți. Sunt gata să mă transform în cel mai de temut partener de joacă, pentru că voi ști cum să pierd, pentru ca ei să câștige și voi ști cum să câștig, pentru ca ei să cunoască eșecul. Vreau să umplem bucătăria de făină și după ce ne-om opri din prăjituri eșuate, să comandăm o tavă cu tarte, de ciudă că nu ne-a ieșit aluatul. Vreau să fim prieteni, mai întâi de toate. Vreau să le dau atât de multă educație, pe cât de multe jucării vor fi gata să ceară. Vreau să îi învăț că e mai important să oferi, decât să primești. Vreau să descopere lumea de dincolo de Facebook și de alte rețele contagioase. Vreau să avem propriile scaune la teatru și nici de la vreo premieră de film să nu lipsim. Vreau să fim pe primul rând la concertele de pian sau vioară. Vreau să fie mici, dar cu suflete mari.

     Am citit undeva că hârtia igienică spune multe lucruri despre o femeie. După ce, ani la rând, m-am oprit la raftul cu hârtie fină și parfumată, am trecut la hârtia reciclată, tot fină, nu și parfumată.
      Asta mă face mai zgârcită sau mai responsabilă? 

    De fiecare dată, când întâlnesc un om care mi-a făcut rău, se lasă un moment de liniște. M-am tot întrebat de ce. Am înțeles ieri, când am intersectat un exemplar. În momentele de liniște aștept să își ceară iertare. În zadar. 

Să fie vară...și se făcu'

   Am ratat o vară, din cauza mutării cu serviciul. Am de recuperat două, vara asta. Oficial, am început de azi. Concediu legal, două săptămâni pereche, vreme instabilă. Am împărțit o bucată bună de plajă cu muncitorul de la terasă și cu Oana Pellea care mi-a ținut de urât. Soare. Liniște. Cremă cu factor de protecție, pentru bronz de bun-simț. Trei zile ca asta, pe săptămână, și de restul, cireșe, că tare mult îmi plac. 

   Nu timpul este cel care trece, ci noi suntem cei care trecem prin el.

Acasă

      Acasă este aici unde fetele încă mai merg pe stradă în colanți, fără nicio jenă, fără nicio urmă de demnitate feminină. Acasă este aici unde băieții, din aceeași categorie cu fetele în colanți, merg la cumpărături, la masă și la cinema în pantaloni de trening. Acasă este aici unde vezi cele mai multe mașini scumpe, în cele mai ieftine locuri. Acasă este aici unde cei mai mulți poartă haine cu brandurile la vedere. Acasă este aici unde hainele celor cu brandurile la vedere sunt replici. Acasă este aici unde patronii de mai-știu-eu-ce țin loc de Dumnezeu în orașul lor. Acasă este aici de unde scriu și mă gândesc dacă mai există salvare pentru toți cei amintiți mai sus.