Sunt locuri în care vreau să ajung, iar când ajung, vreau înapoi. Sunt lucruri pe care mi le doresc atât de mult, iar când le am, nu le mai vreau. Sunt oameni pe care îi vreau lângă mine, iar când îi am, îmi e totuna. Sunt momente pe care îmi doresc să le trăiesc, iar când o fac, nu înseamnă mare lucru. Nu sunt perfectă și nici nu vreau.

Cu Dumnezeu în poșetă

      A deschis geanta, ca să-și scoată ochelarii. Era pe la șaizeci și ceva de ani. Avea baticul tras pe frunte și nu îmi amintesc să fi avut pe ea o altă culoare, decât negru. A desfăcut fermoarul, iar apoi a deschis poșeta larg. L-am văzut pe Dumnezeu stând înăuntru. Bătrâna îl ducea pe umăr, fără să se plângă că e greu. O carte de rugăciuni cartonată, una fără copertă, o carte de rugăciuni mică, lângă o altă carte de rugăciuni mai mare. O icoana șifonată de vreme lângă alte iconițe mai mici, mai vechi sau mai recente. Nu doar viața femeii părea să fi încăput în geanta aia, ci lumea întreagă. O lume care, până la urmă, se reduce la o bătrânețe care atârnă de mila unor sfinți, ale căror icoane și iconițe vor înlocui fardurile din poșetele multora dintre noi. Am ridicat privirea și am privit-o scurt. Apoi am stat și m-am gândit. Din ce moment al vieții Dumnezeu își are locul în poșetă? Și când înlocuim fardurile cu icoane și cărți de rugăciuni?

răspuns corect

     M-a întrebat de multe ori viața ce vreau să fac. Aleg să iubesc, i-am răspuns de fiecare dată. Iubesc simplu, iubesc frumos și sunt sigură că iubesc cu folos. Necondiționat, o să-i răspund, când mă va întreba: pentru cât timp?

Dumnezeu nu apare niciodată la știri

          "Patruzeci de lovituri de bici, fără una; de trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării; în călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși; în osteneală și în trudă, în priveghere adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine".

Îmi lipsesc oamenii

       Mi-au dat lacrimile, după  ce mi-a mulțumit din cuvinte... și din privire. Și nu făcusem nimic, doar i-am făcut puțin loc în trafic, pe un drum care este al tuturor, într-un oraș care pare al nimănui. În secunda aia mi-a fost ciudă pe toate lucrurile mărunte pe care am uitat să le facem și pe toate cuvintele pe care le aruncăm la nimereală. Bunul simț se măsoară în milimetri. Răbdarea s-a mutat la timpul trecut, într-un prezent în care omul nu mai crede într-un viitor mai bun.

Călugărul: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?”
Tânărul: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”.
Călugărul: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.