joi, 9 ianuarie 2014

Mama mi-a zis să fiu om bun, dar nu mi-a spus și până când.

miercuri, 18 decembrie 2013

Mi-am dorit un prieten pe viață, am primit un soț.
Mai bine de atât nu puteam încheia anul: "Nu da vina pe oameni pentru că te-au dezamagit. Dă vina pe tine pentru că ai avut așteptări prea mari."

marți, 10 decembrie 2013

Roșu, 60 de secunde

       La primul semafor, un tânăr se străduiește să mimeze o cocoașă acompaniată de un mers șchiopătat. Un fel de "ghiciți personajul...pentru 1 leu". Din păcate, nu este un joc, ci doar o minciună. Nu o spun pentru că, aparent, am o piatră în loc de inimă, o spun pentru că l-am intersectat în autobuz și vorbea despre pariuri sportive, perfect sănătos.
       La al doilea semafor, un individ, în cârje, afișează un picior dezgolit. Pe ici-colo, cineva îi mai întinde câte o bancnotă. Poate are mai mult noroc decât camaradul precedent, însă, omite un detaliu: nu se îmbracă nici măcar două zile la rând cu aceleași haine (lucru pe care eu îl fac), ci își schimbă ținuta în fiecare zi. Nu-l condamn pentru asta, însă nu văd sărăcia din viața lui și nici modestia, implicit.
      La al treilea semafor...nu este nimeni acum. A fost, pentru o scurtă perioadă, un tânăr care jongla cu niște treburi dintre cele care se folosesc la circ. Aici, lucrurile păreau altfel. Zecile de secunde pe care ți le răpea semaforul erau reduse la minim de un spectacol, de cele mai multe ori, gratis.
       La următorul semafor, un bătrân, în cârje, ține cu dinții un carton de pe care o cariocă îngroșată strigă: mi-e foame! Măcar cel care a scris mesajul a presupus că este loc și de o cratimă.
       La ultimul semafor este liniște.
   .....pentru că cea care trebuia să fie acolo, te întâmpină cu un copil atârnat de gât, în parcare. Spune tot timpul că vrea bani pentru iaurt, iar dacă îi dai un iaurt, nu ezită să strâmbe din nas.
       Bulevardul care intersectează toată suita asta de aparent-cerșetori are și el un semafor. O bătrână, pe care o trădează tutunul, te roagă să îi dai 1 ban. Fă-o dacă te simți mărinimos, dar dacă virezi stânga, ține portofelul aproape. Mai ai încă vreo cinci semafoare la care va trebui să fii bun.
   

vineri, 22 noiembrie 2013

           Mi-am dorit să fie liniște...este. Mi-am dorit să fiu altfel...m-am schimbat. Mi-am dorit să învăț cât mai multe...am învățat. Mi-am dorit oameni buni în jurul meu...îi am. Am căutat să nu repet greșelile făcute...m-am străduit. Am promis că nu mă voi da bătută...încă mai lucrez la asta.

joi, 17 octombrie 2013

Nu te maturiza, nu e ceea ce pare

         Priviți de jos, oamenii au zâmbet pe față. De sus, au tristețe-n priviri. Nu da tinerețea pe o bătrânețe care îți va apăsa pe umeri. Trage de ea, lungește-o cât poți de mult. Iar când va veni momentul, ascunde bine jeleurile și bănuții de ciocolată. Le vei duce dorul. Creioanele colorate, fă-le loc în buzunarul drept. Îți vor fi de folos în momentele grele. Radiera, pitește-o în buzunarul stâng. Vei șterge cu ea toate lucrurile care îți vor face rău. Acuarelele, nu uita să le iei. Îți vei contura o lume a ta, în alb, verde și galben. Plastilina este esențială. Vor fi goluri în suflet pe care va trebui să le umpli. Timpul este unicul vinovat pentru ele. Creta, închide-o în palmă și ține pumnul strâns. Vei face câte un semn, acolo unde viața va lovi mai tare. Pășește cu grijă. Totul în jur e nesigur. Pune-ți pelerina de super-erou, te va proteja de oameni. În desene-animate, răutatea vine din monștri. În viață, monștrii sunt în formă de oameni. 

Nu te maturiza, este doar o capcană.

Pauză de pian