joi, 9 februarie 2017

Trombofilia în sarcină

    După ce am aflat că am trombofilie, m-am tot întrebat cu ce am greșit. La început, e greu să te împaci cu ideea, mai ales dacă te-au ocolit injecțiile, încă din copilărie. După puțin timp, ești un fel de asistent medical, fără diplomă, iar injecția de zi cu zi devine un stil de viață. Doctorul a spus că femeile plâng, când află că au trombofilie. El se bucură, pentru că există tratament. Toate ne dorim o sarcină ușoară, cum sunt cele de prin reviste sau de pe la interviurile cu diverse posesoare de copii, unde nimeni nu pomenește de injecții în burtă, pe toată durata sarcinii. Dați-mi mie un microfon, că vă spun eu ce implică. O sarcină fără probleme poate avea orice femeie, una cu trombofilie, doar o femeie puternică poate duce. Și nu este despre durere, și nici despre sutele de injecții din timpul sarcinii, ci de psihic. Să știi că în orice secundă totul se poate termina, la fel de repede cum a început. Și trăiești cu teamă în fiecare minut în care întârzii să-ți faci injecția. Și te macină tot felul de gânduri: dacă ai făcut-o corect, dacă serul afectează copilul, chiar dacă doctorul ți-a spus că nu, dacă cele 4 mg sunt suficiente, chiar dacă medicul ți-a spus că da, dacă nu cumva le faci prea rar... Și ai lacrimi în ochi, de fiecare dată când vezi minunea de pe ecran, în cabinetul doctorului. Ai sta acolo zile și nopți, doar ca să știi că e bine. Și numeri și orele până la următoarea vizită, și nu uiți să iei și lacrimile cu tine. Cam așa e sarcina cu trombofilie. Visez la ziua în care cel mic îmi va da injecția din sertar, ca să aducem pe lume și o surioară.. cu același număr de ace și cu aceleași emoții, în cabinetul doctorului. Și tot așa, până la al treilea.

Niciun comentariu: