Îmi lipsește un tată. Unul dintre cei cu care poți să stai la povești, să dea sfaturi sau măcar un telefon pe săptămână. Unul care să povestească despre viață, cu tot ce are bun și rău în ea. Mi-am dorit un tată care să mă aștepte la poartă, atunci când ies de la examen, sau în stația de autobuz, când vin târziu de la școală. Un tată care să mă învețe să merg pe bicicletă, să înot și să cânt la vioară. Unul care să meargă pe același drum cu mine, iar dacă este drumul corect, să-mi dea drumul, să mă duc singură. Să mă vadă cum mă-mpiedic, cum cad și mă ridic. Doar să fie acolo...ca un tată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu