duminică, 29 mai 2016

   Copiii de azi nu seamănă deloc cu noi. Majoritatea arată de parcă provin din familii înstărite. Eu când eram mică arătam mai mult a băiat. Tata își făcuse un  prost obicei să mă tundă scurt. Nu rata nicio ocazie să șteargă și cea mai mică urmă de feminitate pe care ar fi trebuit să o eman. Nu pot să uit cum așeza scaunul fix în mijlocul holului și nu mai lăsa foarfeca din mână, până nu mă sluțea de tot. Fiecare moment de genul se termina cu lacrimi...multe. Am fost șase copii la părinți, trei băieți și trei fete. Reușise să ne transforme în băieți...șase. Hainele le primeam de pomană. Eram atât de săraci, încât atunci când primeam câte un sac cu haine, alegeam mărimi mari, ca să le pot purta mulți ani la rând. Baie făceam câte doi, în aceeași apă, ca să nu se mai consume alta. Săraci eram nu doar la îmbrăcăminte, ci și la hrană. Pâinea înmuiată în apă și dată prin zahăr era desertul. Nu am cunoscut noțiunea de mic-dejun, cerealele cu lapte au apărut mult prea târziu în diminețile mele. Tata încuia cămara, pentru că eram mulți și provizii puține. Învățasem să deblocăm yala cu un vârf de cuțit, doar așa mai prindeam câte un colț de pâine, vechi de câteva zile. Am trăit mult din mila unor oameni. Dacă aș ști care sunt aceia, le-aș da înapoi dublu, și mai mult.  

Niciun comentariu: