Te-ai nascut acum cativa ani, din dorinta mea de a asterne cuvinte. Erai atat de mic, ca nici usa de la intrare nu reuseam sa o aflu. Aveam atat de multe lucruri sa-ti spun, incat o carte in doua volume nu mi-ar fi fost de ajuns. Si, daca la inceput erai doar un loc in care aruncam din ganduri, ai devenit in timp, linistea din colt. Au fost oameni, in tot acest timp, care au venit, dar care au si plecat. Esti singurul care a avut rabdare si care inca mai este aici, acum. Singurul care stie ce-am simtit, cand am simtit, dar si pentru cine. Uneori cred ca stii mai bine ca mine cine sunt. Pentru ca sunt lucruri pe care, oricat as incerca sa le spun de doua ori, nu imi ies la fel ca prima data. Nu mi-am imaginat nicio secunda ca, cel mai bun prieten al meu in viata, vei fi tu: un chenar imbracat in cuvinte, urmat de un altul, si altul...Stii ce-mi doresc? Atunci cand ridurile-mi vor invada pielea, cand ochelarii-mi vor fi nelipsiti iar bastonul sprijin, sa te gasesc aici. Sa citesc despre mine, sa-mi aduc aminte de oameni, sa descopar trecutul al carui lacat nu a fost o clipa inchis. Cred ca, daca ai fi fost in viata acum, mi-as fi dorit nespus sa te strang in brate. Pentru devotament.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu